Chinul a trecut iar eu mi-am luat o zi liberă (adică ziua de joi) , dacă nu ştiaţi este vorba despre şcoală şi despre presiunea care s-a pus asupra noastră datorită acelor două evaluari naţionale la română şi matematică. Cea la română a trecut cu bine şi cu puţin noroc am reuşit să iau un 9,85 , pentru mine este o notă foarte bună şi nici nu mă aşteptam să iau o aşa notă.
Chinul de la română a trecut de mult iar nota o ştiam de o săptămână , dar am aşteptat să treacă şi cea la matematică care pentru mine a fost un eşec total. La subiectul 3 pentru care primeam 15 puncte l-am cam "ciopârţit" iar acum nu ştiu sigur câte puncte o să primesc din acele 15 , mare lucru nu ar fi , deoarece ştiu sigur că o să iau peste 9,00 , cel puţin , mai rău a fost că după ce am ieşit de la evaluare am fost foarte trist şi în loc să mă bucur că am scăpat eu am stat trist cam toată ziua într-o zi aşa frumoasă. Noroc cu prietenii care m-au mai înveselit , dar în special am avut noroc cu colega mea Mădălina , deoarece ne-am plimbat puţin prin oraş , iar eu am cam uitat de supărare şi am început să mă bucur din nou de acea zi , dar atunci când să mă bucur şi eu mai tare a început ploaia , am mers prin ploaie de la Petrom până la mine acasă (pentru cei care cunoaşteţi zona) adică cam 400-500 metri , defapt nu mă plâng , deoarece asta a fost cea mai tare parte din zi , am admirat fulgerele de pe dig şi am mers prin ploaie , dacă nu erau ai mei acasă mai stăteam să mă plimb puţin.
Azi nu m-am mai dus la şcoală , am decis că trebuie să-mi iau o pauză , măcar o zi să pot să-mi revin după atâta matematică , deoarece am făcut 12 ore de mate în 2 zile.
În concluzie , sunt mulţumit de nota la română , dar la mate sunt puţin cam dezamăgit , deoarece toţi voiau să iau 10 dar asta nu s-a putut , pentru că nu am mai avut timp şi sincer m-a prins nepregătit la cerc.
Se afișează postările cu eticheta nota. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nota. Afișați toate postările
Abonați-vă la:
Postări (Atom)